Primul născut - la 12 octombrie 1945 - în familia ţăranilor muncitori Ioan (Nicu) şi Virginia Măric din satul Luncani, com. Mărgineni, jud. Bacău, după o adolescenţă şi o primă tinereţe dedicate muncii practice, (mecanic agricol), impulsionat de talentul său nativ urmează studii specializate de grafică şi de pictură la Şcoala de Arte din Bacău unde va deveni el însuşi profesor - instructor de pictură naivă, - după absolvirea Liceului de Arte Plastice.

  Membru a numeroase asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, (Academia Artelor Tradiţionale din România, A.C.A.R. - Strasbsourg, Asociaţia Creatorilor Populari din România, Fundaţia Artiştilor Plastici Naivi Vintilă - Arplana, La maison culturelle belgo - roumaine A.S.B.L. etc.), autor a 80 de expoziţii personale, participant la 566 expoziţii colective, Ioan Măric este şi deţinătorul a numeroase premii, diplome şi distincţii civice: 1969 - Premiul III la Salonul Internaţional de Artă Naivă - Bucureşti; Medalii de aur la Lugano în 1974, Milano, Veneţia - 1973 şi Viaregal în 1976; Laureat între anii 1970 - 2007, al Festivalul Naţional de Artă Naivă; Premiul Special al U.A.P. 1991; Laureat al Salonului Internaţional Bucureşti în anii 1999, 2003, 2005 şi 2007; Placheta ACAR Strassbourg 2007; Diploma de onoare Bruxelles, 2007; Diploma de excelenţă, Parlamentul European 2008, Strassbourg, Cetăţean de onoare al comunei Mărgineni; Cetăţean de onoare al municipiului Bacău etc., etc.

  Va urez un calduros Bun Venit intr-o galeria virtuală care sper să vă îmbucure ochiul şi sufletul !

Cu un deosebit respect,
Ioan Măric
Pictor naiv ...